Istorie Bran

Cele mai vechi urme de locuire în trecătoarea Bran datează încă din preistorie, din paleoliticul mijlociu. În Peştera Liliecilor din satul Peştera (comuna Moeciu) au fost descoperite vârfuri de silex, lamele şi răzuitoare.

În antichitate, în timpul războaielor daco-romane, o parte a legiunilor romane, pornite de la sud de Dunăre, trec prin trecătoarea Branului spre sud-estul Transilvaniei. După transformarea Daciei în provincie imperială, importanţa strategică a trecătorii se păstrează, pe aici făcându-se legătura între linia de castre din estul Transilvaniei şi limesul transalutan. În punctul "La Cetate" (astăzi în localitatea Drumul Carului, comuna Fundata), între Cumidava ("Grădişte"-Râşnov) şi cetatea de la Rucăr, pe un vârf de deal aplatizat (1.048 m altitudine), a fost construit un castru de marş. Materialul arheologic descoperit aici este în cea mai mare parte de origine romană (ceramică, unelte, fibule, părţi de monede, reprezentări de zeităţi etc.), dar s-au găsit şi fragmente ceramice dacice modelate cu mâna.

Așezare

Comuna Bran, situată la Sud-Vestul judeţului Braşov şi în Nord-Estul culoarului depresionar Bran-Rucăr, se individualizează prin relieful şi particularităţile economice, istorico-culturale. Comuna Bran, cea mai importantă şi care a dat numele sub care este cunoscută zona, este staţiune climaterică şi punctul de plecare spre obiectivele turistice din Masivii Piatra Craiului şi Munţii Bucegi.

Morfologico-geografic este prin excelenţă un areal montan, dominat de pasul de înălţime al Carpaţilor Meridionali, Bran-Rucăr. Situat la o înălţime de 1 290 m, între Munţii Piatra Craiului - la NordVest- Munţii Bucegi la Est şi Leaota la Sud Est, pasul asigură legătura între Muntenia şi Transilvania. Zona Branului este poziţionată în judeţul Braşov, între cele două depresiuni, numite şi "ţări", depresiunea Braşov sau Ţara Bârsei şi depresiunea Făgăraşului sau Ţara Făgăraşului.

Sub flamura Teutona

La începutul Evului Mediu, când întreaga Europă se afla într-o continuă ordonare politică, Transilvania a fost asaltată de călăreţii asiatici. Triburile maghiare cuceresc, ţinutul de peste păduri (Trans-silvania) şi la sfârşitul secolului al XIII-lea, regatul coroanei Sf.Ştefan s-a extins până la Carpaţi. Nesigură pe noile cuceriri, coroana maghiară organizează apărarea graniţelor. În 1211, regele Andrei al II-lea (1205-1231) încredinţează printr-un privilegiu Ţara Bârsei ordinului cavalerilor teutoni. Cruciaţii trebuiau să fie "scut neclintit" pentru regat şi avangarda expansiunii sale spre Răsărit.

În 1367, Petru, voievodul Transilvaniei, porunceşte conventului din Cluj-Mănăştur să ia parte la introducerea magistratului Iacob, zis de Braşov, nobil de Drag, în posesiunile sale ereditare Zizin, Satul lui Dominic, Puhna, Budila, Tohan, Zărneşti si TERCH (BRAN). Aceasta se pare că este prima atestare documentară cunoscută a unei aşezări în nordul trecătorii Branului: Terch. Titlul de moştenire sub care sunt amintite posesiunile magistratului braşovean demonstrează că ele au fost stăpânite de rudele sale şi că existenţa lor este anterioară anului 1367.

În documentele medievale, Terch mai apare sub formele "Turciu", "Thwerch", "Turzburg", "Törzburg", "Turcfest", "Torcsvar" etc., adica "Turcu" sau "Cetatea Turcului". O altă ipoteză lingvistică ce respectă coordonatele geografice ale Branului contemporan este traducerea prin "Poarta", "Cetatea Porţii", rădăcina toponimului fiind cuvântul german "Tör" (poartă).

Denumirea românească actuală, "Bran", se pare că apare în documente abia în 1474, şi poate avea la origine toponimul maghiar "Baranmezö"(1427), denumind o luncă din apropierea cetăţii, sau poate are o origine slavă, ca alte toponime întâlnite în Bran (Predeal=Hotar, Sohodol=Valea Seacă), derivată din importanţa strategică a trecătorii ("poartă", "loc de aparare","a lupta").

Totuşi, prima menţiune documentară a unei populaţii stabile în zona Branului datează de abia din anul 1695.
Ordinul monaho-cavaleresc independent al teutonilor a fost fondat de cruciaţii germani în 1190-1191, pe Pământul Sfânt, la Accra, sub numele de "Ospitalierii Sfintei Maria a germanilor" ("Religiosae Fraternitatis Hospitalis Sanctae Mariae Theutonicorum Ierosolomitan"). În 1199, ordinul a fost reorganizat de către papă.
Cavalerii au adus cu ei în Ţara Bârsei şi o populaţie germană de agricultori şi meşteşugari. Saşi bârsani beneficiau de toate privilegiile acordate de regalitatea maghiară celorlalţi colonişti saxoni.

Principala misiune militară dată cruciaţilor de regele maghiar era oprirea năvălirilor "păgâne" de la sud de Carpaţi, în special a turcilor cumani. Prezenţa cumană în zonă este confirmată de toponimele de origine cumană. Numele de " Ţara Bârsei" (Terra Borza) se pare că vine de la numele tribului cuman al borcenilor. Apa ce curge pe la poalele dealului cetăţii Bran se numeşte "Turcu". Deoarece denumirea apare în documentele medievale înainte ca pericolul otoman să se apropie de trecătoare, ea poate fi considerată o moştenire lingvistică din secolul al XIII-lea, de la neamul "turc" al cumanilor. Presiunea militară exercitată mai târziu asupra Ţării Bârsei de către armatele turcilor otomani întăreşte o denumire anterioară prezenţei acestora la Bran.

Pentru îndeplinirea misiunii militare încredinţate şi pentru protejarea lor, cruciaţii germani au fortificat trecătorile principale ale Ţării Bârsei. Cea mai importantă era pe Valea Oltului, la Feldioara (Marienburg), "castrum sanctae Mariae", nume dat în cinstea patroanei ordinului, Sf. Fecioară Maria.

Teritoriul atribuit teutonilor de regele Andrei al II-lea în 1211 cuprinde şi ţinutul Branului. Între Măgura Branului şi "stânca lui Dietrich" (stânca pe care este ridicată cetatea existentă şi astăzi), culoarul este ştrangulat, rămânând o îngustă cale de trecere. Tradiţia săsească susţine că teutonii au fost primii care au ridicat o cetate la Bran, de vreme ce privilegiul regal din 1377 pomeneşte de o "nouă" ("novum") cetate construită pe "lapis Tydrici" ("stânca lui Dietrich"), stânca al carui nume păstra amintirea marelui maestru al ordinului teuton.

În anul 1224, ordinul teuton încearcă să constituie în zona Carpaţilor Răsăriteni şi Sudici un stat propriu, sub autoritate papală. Reacţia regelui era previzibilă. În anul 1225, armata regală condusă de însuşi regele Andrei al II-lea pedepseşte actul de nesupunere, alungând ordinul teuton din Ţara Bârsei şi teritoriile ocupate la sud de Carpaţi. Acum, regalitatea îşi asumă singură apărarea graniţelor. După alungarea ordinului teuton, Ţara Bârsei redevine pământ regesc ("fundus regius").

Vama medievala

În anul 1364, oraşul Braşov obţinuse toate privilegiile şi drepturile oraşelor libere, devenind "oraş regesc liber”.

În evul mediu nu există oraş fără comerţ şi fără drumuri. Pe harta Europei medievale, negoţul desfăşurat prin trecătorile Carpaţilor era controlat de oraşele Transilvaniei, fiind esenţial pentru dezvoltarea economică a acestora. În evul mediu, drumul Branului a fost unul dintre drumurile mari ale ţărilor române. Braşovul a devenit unul dintre cele mai importante oraşe transilvănene medievale tocmai datorită poziţiei sale avantajoase, în imediata apropiere a trecătorii. Drumul comercial care trecea prin Braşov, ajungea la Câmpulung, vechea capitală domnească, iar de aici urma două trasee, unul prin Târgovişte, Gherghiţa şi Buzău, spre Brăila, unde se unea cu drumul comercial al Moldovei, celălalt prin Piteşti, Slatina, Craiova şi Calafat, peste Dunăre, până la Vidin.

Din Ţara Românească, braşovenii cumpărau ";peşte sărat, piei de vite, blănuri de capre şi de oi şi anual aproape 1.000 butoaie de vin a câte 100 –150 de găleţi", vânzând în schimb, bijuteri, postavuri fine, arme şi alte produse meşteşugăreşti”. În anul 1413, în privilegiul comercial acordat braşovenilor, Mircea cel Bătrân stabileşte vama Ţării Româneşti de la "Turciu" (Bran): "Călăreţul care trece «plăteşte» 3 bani, pedestrul 1 ban. Şi cei care trec cu peşte «plătesc» de fiecare car câte un peşte".

Însa intensitatea schimburilor comerciale prin trecatoarea Branului nu dadea doar o mare parte din masura prosperitatii Brasovului medieval, ci însemna si o sursa importanta pentru vistieria regala. Necesitatea unei cetati regale la Bran a fost data si de interesul coroanei maghiare în protejarea vamii din trecatoare ("tricesima"). Dintre vamile Transilvaniei, vama Branului aducea regelui cele mai mari încasari.

Padurile tinutului erau pline de "tâlharii" ispititi de bogatiile ce treceau prin trecatoare. Siguranta trecatorii era asigurata de garzile cetatii. Însa, de multe ori, populatia autohtona îsi facea singura dreptate. În anul 1468, Ioan Pongracz, voievodul Transilvaniei, era înstiintat de brasoveni ca la cetatea Bran, castelanii refuzau sa le permita taranilor "sa pazeasca drumurile, potecile si caile împotriva hotilor si banditilor" si astfel, "capetele hotilor taiati de ei" nu puteau fi aduse în oras. Voievodul cerea castelanilor sa încurajeze actiunea taranilor.

În anul 1532, castelanul plateste 12 aspri (aspru=moneda otomana) unor tigani, calaii cetatii, care executasera, lânga cetate, prin spânzurare, un "mare tâlhar".

Din a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, apararea trecatorii Branului a fost sarcina regimentului I graniceresc român, ce avea resedinta la Orlat (jud. Sibiu). În anul 1765, la Dumbravita si Tohan a fost întemeiata compania a XII-a a regimentului graniceresc de la Orlat. Regula înfiintarii regimentelor graniceresti prevedea înarmarea satenilor dar si trecerea acestora la Biserica romano- catolica. Deoarece au refuzat propunerea imperiala, tohanenii au fost evacuati de soldatii generalului Siskovits pe un câmp liber, pe hotarul Branului. O parte din ei au gasit adapost în localitatile învecinate, însa majoritatea au ramas pe locul fixat de autoritati si întemeiaza un nou sat, Tohanul Nou (1769).

O sarcina importanta a regimentelor valahe de granita era si paza cordonului sanitar constituit de monarhia habsburgica la granitele sud-estice. Poarta orientala a imperiului, locul prin care "odata cu marfurile au venit si bolile", trecatoarea Branului a fost integrata prin contumacia sa, începând din prima jumatate a secolului al XVIII-lea, în cel mai mare scut antiepidemic european, organizat de imperialii austrieci în fata primejdiei constante a epidemiilor de ciuma, boala care era aproape endemica în Imperiul Otoman.

Contumacia sau statia de carantina a fost organizata la Bran la poalele cetatii, lânga cladirile vamii. Carantina Branului era "statia, locul de oprire pentru proba de boala" sau "locul de asteptare a sanatatii". Calatorul putea iesi din contumacie doar pe "deplin sanatos", împreuna cu bagajele avute, "dezinfectate cum trebuie", uneori dupa o carantina care putea dura 42 de zile.

Cordonul militar austriac a fost desfiintat la 1873. "Granita sanitara a Europei" era acum Dunarea, iar sarcina securizarii acesteia revenea carantinelor române.

În anul 1840, cordonul de granita a fost mutat de la Bran pe cumpana de ape a Carpatilor (Fundata). De acum, granita vamala era pazita pe semnele de hotar.

Perla Bucegilor” Statiunea Turistica Bran in perioada interbelica

La 1 decembrie 1920, prin daruirea castelului Bran reginei Maria a României, brasovenii sperau ca o resedinta regala la Bran "va aduce avantaje deosebite Branului, taranilor nostri dezghetati si Brasovului însusi" si astfel "viitorul acestei regiuni pare a straluci într-o aureola deosebita".

În 1930, Ioan Mosoiu aprecia ca Branul devenise "o localitate de vara foarte frecventata". "Clima placuta, aerul curat si ozonat din cauza vegetatiei bogate de brad, care se coboara pâna în vai, cerul senin scutit de ceata si salubritatea tinutului adapostit de curenti, au facut din Bran o importanta statiune climatica. Vizitatorii vin mai ales pentru recreatie si reconfortare. Pe lânga aerul bun, un mijloc de întarire sunt si baile reci care se pot face în apa curata si limpede a Turcului; baile de soare si plimbarile". Apreciata ca o "statiune mai linistita", Branul era preferat de "viligiaturistii" care doreau sa petreaca "mai mult în cercul restrâns al cunostintelor familiare".

Oferta turistica interbelica cuprindea "pe lânga cele doua otele cu restaurant", camere ce se puteau închiria "de la toti locuitorii din centrul Branului în conditii favorabile, atât în ce priveste pretul, cât si confortul si curatenia". Astfel, "valoarea terenurilor de cladit si a vilelor de pe raza propriu zisa a statiunei, care este centrul Branului, a crescut considerabil în ultimul timp. Propietarii de astfel de terenuri au început sa-si cladeasca pe ele vile, fiind mult mai rentabil. Stilul elvetian al vilelor noi, încadrat în pitorescul regiunii, da localitatii un aspect minunat".

La 2 august 1937, un corespondent al ziarului "Universul", cucerit de "viata patriarhala si plina de basm" a Branului dar si de "vilele mari si frumoase care adapostesc pe vizitatorii acestui tinut atât de pitoresc" prezenta Situatia actuala a localitatii Bran. Dupa ce remarca dezvoltarea statiunii turistice, identificând si cauza principala, "dragostea de mai bine" a branenilor, corespondentul ziarului bucurestean remarca necesitatea implicarii autoritatilor atât în dezvoltarea zonei cât si în protejarea acesteia. Astfel, "daca grija conducatorilor, ar fi numai pentru binele obstesc si cel national, vechea poarta dintre cele doua voevodate, ar deveni, în scurt timp, perla Bucegilor".

Desi Branul devenise statiune turistica, "lucrarile edilitare" erau "înca la început": "S-au facut masuratorile necesare pentru pavarea soselei Bran-Brasov. Sa speram ca acestea nu vor ramâne numai pe hârtie. S-au facut pe alocuri nivelarea soselei nationale; dar mai trebuie pavarea trotuarelor sau cel putin pietruirea lor. Zilnic, în urma curselor si masinilor de tot felul, se ridica nori de praf, pe care îi respira cei veniti aici pentru aer si locuiesc, mai ales, lânga parcul comunal, situat chiar lânga sosea. În acest an, s-au aranjat banci noi în acest parc si a fost pusa la punct floraria lui, desi cam modesta. Din initiativa d-lui dr. Ion P. Bancila, fost prefect de Oradea, s-a inaugurat anul trecut, statuia generalului erou Traian Mosoiu. Bisericile si edificiile publice sunt îngrijite. Localurile publice, restaurantele si cârciumile sunt îngrijite destul de bine si pot satisface în mare parte nevoile vizitatorilor".

În contextul politic si economic creat de izbucnirea celui de al doilea razboi mondial în toamna anului 1939 si mai apoi de politica regimului comunist care excludea initiativele particulare în dezvoltarea turismului românesc, Branul a ratat sansa de a deveni "Perla Bucegilor".

Din fericire, astazi remarcam ca visul interbelic al branenilor a trecut peste încercarile "democratiei populare" si este un staruitor îndemn atât pentru fiii si prietenii Branului cât si pentru autoritatile locale.